Cu o ocazie oarecare, vizitând Anglia, George W. Bush a fost invitat la un ceai cu regina . Zâmbitor, dar cu o netrucată curiozitate, Bush jr o întreabă:
- La capătul unei aşa frumoase cariere, stimată doamnă, mi-aţi putea răspunde la o întrebare? - Desigur, spuse regina .
- Ei bine, cuteză Bush, care credeţi că este esenţa leadership-ului? Care este secretul unei bune conduceri? Cu un zâmbet suav, regina răspunse:
- În opinia mea, filozofia minimală a conducerii cere să fii înconjurat de oameni inteligenţi.
- Şi cum îţi dai seama cine este inteligent şi cine nu? insistă preşedintele.
- Foarte simplu, spuse regina ridicându-se, permiteţi-mi să vă arat. Imediat ea îl sună pe Tony Blair, pune telefonul pe speakerphone şi spune:
- Domnule prim-ministru, vă rog răspundeţi-mi la o întrebare: Mama dvs. are un copil, tatăl dvs. are un copil, iar acest copil nu este nici fratele şi nici sora dvs. Cine este el?
Blair răspunde imediat:
- Sunt exact eu, ma'am.
- Corect, spune regina. Multumesc şi la revedere, sir Blair. Iar apoi, privindu-l pe Bush:
- Aţi înteles, domnule preşedinte?.
- Da, doamnă! Foarte interesant! Fiţi sigură că o să folosesc această lecţie! spuse preşedintele SUA.
Odată întors la Washington, Bush jr. se hotărî să-l pună la test pe Jesse Helms, preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe din Senat. Convocat, senatorul vine.
- Dragă Helms, mă întreb dacă ai fi capabil să-mi răspunzi la o întrebare.
- Desigur, dle preşedinte.
- Ei bine, începu Bush, mama ta are un copil, tatal tău are un copil, copilul ăsta nu este nici fratele şi nici sora ta. Cine este el?
Helms roti câteva clipe ochii între tavan şi podea şi finalmente îşi întrebă şeful dacă i-ar putea da răspunsul după o scurtă meditaţie. Întors la Senat, el convoacă pe dată câţiva republicani, alături de care zăboveşte câteva ore asupra problemei, fără să ajungă la o soluţie. Pradă disperării, Helms îl sună pe Colin Powell, la Departamentul de Stat:
- Ascultă, fiule, maică-ta are un copil, taică-tău are un copil, şi acest copil nu este nici frate-tău şi nici sora-ta. Cine este el? Powell răspunse pe dată:
- E simplu, sunt eu. Mult mai uşurat, Helms fuge săgeată înapoi la Casa Alba, trece în zbor pe lângă secretariat şi intră gâfâind în Biroul Oval.
- Ştiu răspunsul, domnule! Ştiu cine este blestematul ăsta de tip! E Colin Powell! De peste birou, mângâind uşor spătarul fotoliului, gândind probabil la ce noroc are regina cu aşa oameni inteligenţi pe lângă ea - englezii ăştia! - cu o nemascată grimasă de dezgust pe faţă, Bush îi răspunde:
- Oh, God! Greşit, cretinule! E Tony Blair!
sâmbătă, 28 februarie 2009
Bancul zilei
Publicat de TORNADO_76 la 23:28
Etichete: bancul zilei
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu